Gindrovel Dumitra

Gindrovel Dumitra

Gindrovel Dumitra practică Medicina de Familie din anul 2000 în localitatea Sadova din județul Dolj. Este formator în Medicina de Familie din 2012 și a obținut titlul de Doctor în Științe Medicale la la Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova în anul 2016. Gindrovel este implicat în dezvoltarea organizațională și științifică a Medicinei de Familie, fiind vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei din România (SNMF) și coordonator al Grupului de Vaccinologie al acestei societăți. Din anul 2016 este reprezentant al Colegiului Medicilor din județul Dolj în Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România (CMR). De asemenea, începând cu anul 2017 îndeplinește rolul de secretar al Comisiei de specialitate de Medicină de Familie din cadrul Ministerului Sănătății. În prezent el este membru al Colegiului Medicilor din România, Societatea Națională de Medicină de Familie, Societatea Europeană pentru Boli Infecțioase Pediatrice (ESPID). În anul 2017 a fost invitat să participe la Grupul consultativ tehnic pentru Boli prevenibile prin vaccinare la ECDC (Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor). Din 2014 Gidrovel este membru al IAB Europa (Rețeaua de medici de familie din zonele rurale și izolate din Europa), iar din 2012 este membru al Academiei Europene a Profesorilor și formatorilor de Medicină Generală și Medicină de Familie (EURACT). Din ianuarie 2019, a preluat funcția de Secretar General al Uniunii Europene a Medicilor de Familie (UEMO).